|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
|
2010 |
|
|
|
Călin Hera: „E bine, oare, să fie zgâlţâite, din când în
când, reperele culturale ale unui popor?”
Dacă răspunsul e „da”, apare a doua întrebare: ce poate zgâlţâi, cu adevărat, această elită? A treia întrebare: ce rămâne după zgâlţâire?
Cartea lui Adrian Marino, „Viaţa unui om singur”, zgâlţâie deja, deşi n-a ajuns încă la tipar. Articolul publicat ieri de EVZ a fost cel mai comentat din întregul ziar, pe forumul evz.ro. Ciudat, pentru un articol „de pe Cultură”.
Sunt trei explicaţii aici: 1) sentinţele selectate de EVZ (din cele 528 de pagini ale cărţii) se referă la monumente ale culturii româneşti clasice şi contemporane; 2) povestea cărţii-testament e fabuloasă (autorul a cerut ca manuscrisul să fie publicat abia la cinci ani după moartea sa!); 3) Adrian Marino este, el însuşi, un reper cultural de marcă.
În cartea autobiografică, Adrian Marino vorbeşte despre el însuşi şi despre oamenii cu care a in teracţionat. O face în cunoştinţă de cauză. O face subiectiv şi sincer, fără să dea impresia că vrea să ofere vreun favor sau vreun defavor. O face pur şi simplu. Pentru publicul larg, prima nedumerire a fost de genul „Cine mai e şi Marino ăsta?”.
Pentru că Adrian Marino n-a fost niciodată vreun răsfăţat al show-urilor de televiziune, n-a fost niciodată răsplătit cu vreo funcţie publică şi nu a fost folosit ca vehicul electoral. Având o biografie comparabilă cu a altor disidenţi de marcă ai regimului comunist, Marino a făcut 15 ani de puşcărie politică şi domiciliu forţat în Bărăgan (nu acasă!), a scris câteva cărţi importante şi, cum am spus, a închegat una dintre cele mai importante grupări culturale ale României, cea de la Cluj. Nu e puţin lucru.
Dar de ce a scris Adrian Marino, în cartea dedicată posterităţii, lucruri incomode despre Călinescu, Eliade, Cioran, Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Dinescu şi alţii? A fost un om rău, care a vrut să se răzbune pentru ceva? Pentru ce? Sau, nu cumva, a surprins unghiuri din care, dacă priveşti, ţi se pare că regele e, pe ici, pe colo, gol? (În paranteză: cei care l-au cunoscut, cât de cât, pe Adrian Marino, n-au avut nicio revelaţie citind pasajele selectate de EVZ. Cărturarul clujean spunea aceste lucruri şi în vremea în care era în viaţă şi o făcea inclusiv atunci când se afla faţă în faţă cu cel criticat.)
Personal, mi-e greu să spun că are sau că nu are dreptate, punctual. Dar sunt absolut de acord că, pentru sănătatea unui popor, e important să se discute inclusiv despre statui. Ani în şir, s-a vorbit despre cât de mare este Mihai Eminescu, atât de mare, de imens, de colosal, încât acum puţini sunt aceia care îl mai citesc.
Generaţii întregi de elevi de liceu au învăţat pe de rost comentarii despre geniul poetului nepereche, fără să-şi mai piardă vremea să treacă măcar prin poeziile sale. Văd în năstruşnicia de a propune sanctificarea lui Eminescu o ironie, pornită tot de la Cluj. Acelaşi risc e prezent şi acum, şi fiecare dintre noi o recunoaşte, dacă e onest. Cu o statuie nu poţi interacţiona. Poţi să te fotografiezi alături de ea, dacă doreşti, dar atât.
Eu cred, cu toată plecăciunea cuvenită celor pomeniţi în cartea lui Adrian Marino, că a vorbi şi critic despre ei e bine, chiar dacă, uneori, e mai de rău. Provoacă. O discuţie despre om poate ajuta, uneori, la înţelegerea operei. În orice caz, o controversă decentă înseamnă participare şi face cât un raft întreg de omagii. În această idee, deplâng reacţii de genul: cine vorbeşte, întreţinutul ăla? Sau: a fost un informator! Este acelaşi păcat, e aceeaşi strategie utilizată adeseori de personaje din familia de caractere tip Corneliu Vadim Tudor, care, atunci când sunt prinse la înghesuială, ocolesc subiectul (că, poate, se află în culpă) şi sar la gâtul celui care deschide discuţia.
Discuţia pornită postum de Adrian Marino riscă astfel să eşueze într-o bălăcăreală tipic dâmboviţeană, în loc să fie pretext pentru o dezbatere adevărată şi necesară despre valorile culturale ale României - ce sunt ele, ce ar trebui să fie şi cum ar trebui promovate.
Dacă se va ajunge la asta, înseamnă că încă n-am învăţat nimic. De undeva, de sus, Adrian Marino a lansat o provocare, a lansat Provocarea. Cine ia bulgărele de noroi şi dă mai departe?
CITIŢI ŞI:
Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România | VIDEO
Mircea Dinescu contraatacă: „Marino era informator”
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
|
Constanta |
|
Timisoara |
|
Cluj |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
|
BET-C |
|
BET-FI |
|
RAQC |
|
RTL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E un lucru obisnuit in toate breslele
Artistii sunt foarte invidiosi intre ei,la fel dansatorii, muzicienii si in general rar vedem ca un om sa laude pe altul care are aceleasi preocupari.Desigur nu exista nicaieri perfectiune, dar vedem si auzim frecvent birfe,scandaluri la TV sau in presa, acuzatii aduse unor,,intelectuali''altor intelectuali bazate pe vine absurde.De pilda este atacat frecvent Vladimir Tismaneanu, un intelectual de marca, pentru simplul motiv ca este fiul lui Leonte Tismaneanu.Nu conteaza ce idei are ,ele sunt umbrite si nu mai au valoare,deci nu merita ascultat.Sau membrii ICR in urma scandalului cu poneiul roz din America, scandal amplificat inutil.Mare pacat,noi consumatorii de cultura pierdem din interes pentru produsul cultural si nu putem decit privi cu dezolare la spectacolul oferit.
Las-o balta, don Bazil!
Dnu Tismaneanu, asa cum spunea cineva, si-a petrecut o parte din viata politica indoctrinandu-ne in marxism, a luat o vacanta de placere in capitalismul dezgustator si depravat, ca apoi sa vina sa ne dezindoctrineze pe noi!!! - Spune-i dlui Tismaneanu ca am reusit singuri, fara ajutorul domniei sale!...
Ca atare, dl Tismaneanu a fost un "fruntas" si cand a slujit comunismul si acum cand il ponegreste precum cel care scuipa mana care il hraneste!... Ce bagaj de ipocrizie iti trebuie!!!...
Tu n-ai crezut odata in Comunism?
Daca esti sincer vei spune : Da. Si eu am crezut, dar s-a dovedit o gogorita.Nu-l pot judeca pe Tismanenu,pe Valentin Ceausescu, pe nepoata lui Musollini,Serghei Mizil, pe Geoana sau pe cine vrei tu pentru faptele perintilor lor.Cind citesti poeziile lui Eminescu te gindesti la biografia lui?Sau cind auzi in biserica vocea unui popa te gindesti si la ce face el?Raportul citit in parlament a fost bine venit chiar daca nu a fost pus si in aplicare, caci vorba lui Ilie Sirbu: legea lustratiei m-ar fi lasat in parlament pe mine si inca vreo 3-4 colegi.Eu il apreciez pe Tismaneanu,caci mai aflu cite ceva nou.Poate citesti interviul dat lui Istodor,cum se poate evalua un ziarist vindut unor proprietari de ziare si TV.Cu bine
pt don Bazil
Gindirea e subiectiva e drept.La dv insa totul se invirte in jurul propriilor pareri.Asta nu e o rautate ci concluzia propriei dv postari.Ideea ca daca eu gindesc asa musai si 99.99 din populatie gindeste asa este tipica persoanelor care considera adevarul lor ca unicul valabil.Si pentru ca aceste persoane nu au dubii nici macar putin ca ar putea fi altfel ,gasesc topt felul de motivatii cind realitatea i i contrazice,in cazul de fata daca Nae zice nu ar fi nesincer.Stimate dom cunosc o gramada care nu au grezut in utopie,gogornita cum o numiti.La fel cum stiu o gramada care au crezut si inca mai cred.Problema care o observa Nae e una importanta.Ca una e sa crezi si alta e sa faci apologia prin toate mijloacele si apoi sa schimbi tabara sa faci apologia in sens invers.Pai miine vin cu alta teorie si ideologie si daca dl-lui Tismaneanu ii place o adopta si pe aia.Genul asta de persoane care isi schimba parerile dupa cum bate vintul pot fi orice dar nu repere.
Pt.Florin Scepticul
D-le Florin Scepticul,dati-mi voie sa nu fiu de acord
cu afirmatia dv."Genul asta de persoane care-si schimba parerile dupa cum bate vantul pot fi orice dar nu repere".E un mod f.ingust,obtuz de a privi lucrurile si care conduce la judecati de valoare strambe,aiuritoare cum este aceasta pretentie a dv. ca o persoana sa ramana(obligatoriu!)fidela pe tot parcursul vietii sale unor conceptii/ideologii(indiferent de ce fel) pe care le-a imbratisat initial. Dar daca persoana in cauza isi daseama,la un moment dat,ca acele conceptii/ideologii sunt false ori nocive?V-as putea da zeci de ex. de personalitati a care au crezut in ceva(si au militat pt.acel ceva)pentru ca mai apoi sa treaca de cealalta parte a baricadei.De pilda,P.Istrati si H.G.
Wells(printre altii) au fost initial admiratori si sustinatori infocati ai URSS laudand oranduirea comunista de acolo,pentru ca mai apoi,intelegand esenta inumana a acesteia,sa o critice fara mila.
Curajul schimbarii convingerilor
Loialitatile si convingerile din tineretile noastre nu pot constitui o piedica in calea unei schimbari sincere de atitudine.Multi dizidenti anticomunisti celebri,de la Milan Kundera la Leszek Kolakowski au inceput prin a scrie sincere pledoarii in favoarea comunismului. Sinceritatea unei schimbari a convingerilor este verificata in totdeauna prospectiv si niciodata retrospectiv,prin ideile abandonate. Oricum, e cel putin preferabil sa ai de-a face cu oameni care au curajul sa-si declare in mod deschis convingerile sau afinitatile ideologice,decat cu oameni nehotariti,instabili, ipocriti sau duplicitari.
Pt Aho
O fi obtuza afirmatia mea.Dar asta numai in cazul in care presupui ca omul actineaza numai din sentiment si idealuri nu si din ratiune.Ori o ideologie o poti imbtatisa din sentiment si idealuri.Pote pentru o perioada scurta de timp dar atunci cind pentru o lunga perioada de timp ii faci apologia ca apoi sa schimbi brusc tabara si sa faci apologia in sens invers...Macar daca tot o faci pornesti de la o ,hai sa ii zicem,autocritica personala,explicind ratiunile pentru care te-ai dus in directia aia si ratiunile pentru care nu o mai urmezi.Personal nu am incredere in persoanele care fara nici o explicatie schimba macazul peste noapte.Suna a oportunism,genul cu toti si cu nimeni.Nimeni nu ramine ,sau aproape nimeni ,cu o idee toata viata.Dar teebuie sa fiti deacord ca nu iti schimbi un sistem cu altul peste noapte.Pentru c aici e prblema.La multi intelectuali se poate observa trecerea dintr-o parte in alta ca un proces de gindire si reconsiderare.
Adrian Marino
Nu sunt un cititor de critica literara,dar - daca nu va fi prea scumpa - am sa cumpar,de curiozitate,cartea D-lui Marino.Insa din ce ati publicat Dvs.in ziar,ca a atacat pe M.Eliade,E.Cioran,A.Plesu,G.Liiceanu,H.Patapievici,ma intreb cine a mai ramas scriitor sau om de culrura valoros la noi in tara,conform parerilor D-lui A.Marino.Stiu ca a fost inchis in perioada comunismului;il compatimesc si am mare respect pentru Dansul.De aceea nu inteleg de ce ii ataca pe cei citati mai sus.Dl.Marino face la fel ca si Dl.Goma - si el fost detinut politic -,care ataca fara discernamant pe majoritatea scriitorilor si intelectualilor din tara.Cred ca amandoi au acumulat frustrari,pe cere eu nu am datele necesare ca sa le pot intelege.Este totusi trist.
atac
Nu , desigur nu ii ataca , ci pur si simplu ne invata sa relativizam lucrurile si mai ales sa gindim cu capul nostru din dotare. A scrie ceva ce intra in contradictie cu dogmele oficiale sau oficioase , nu este atac ci o alta forma de abordare a unei problematici infinit complexe. Desigur ca adevar absolut nu exista, deci va rog citi-l pe Marino si eventual refaceti-va scarile de valori la care singuri va raportati .
Eu ii multumesc d-lui ilustru om de cultura si nu ma supar ca mi l-a atacat pe Mircea Eliade, eu i-l iubesc si admir la fel in ciuda unor disconsonante strict personale !
Traiasca Romanii cei intelogenti si moarte imbecililior care acum ne conduc !
Bv autorului
Sunt intrutot de acord cu concluziile domniei sale.
Florin
Nu am pretentia ca detin adevarul suprem, mi-am spus doar parerea. Inainte de 1989 foarte multi oameni credeau in comunism, eram indoctrinati peste masura de propaganda comunista, asa cum au fost si nemtii de nazism.Cei citiva care n-au crezut au plecat, sau au devenit dizidenti.Foarte multi miriau pe la colturi,dar nu neaparat impotriva ideologiei comuniste,ci doar a masurilor luate de guvern in privinta traiului de zi cu zi.Am vrut sa subliniez-si poate nu am reusit sa ma exprim mai clar -ca e gresit sa judecam un om dupa faptele unei rude, asa facea Securitatea cind iti facea dosarul. Trebuia sa ai origine sanatoasa.In privinta schimbarii opticii unor personalitati as putea aduce si exemplul lui Lenin care nu a eliminat comlet proprietatea privata si a lasat totusi mult pamint agricol in proprietatea taranilor.Daca nu era impuscat poate alta ar fi fost istoria lumii.De la el avem vorba:Teoria ca teoria ,dar practica te omoara.
Pt don Bazil
Ceea ce e paradoxal in Romania e faptul ca desi avem cei mai putini dizidenti in perioada comunista comparativ cu restul blocului estic(poate doar Bulgaria are mai putini ca noi) nu ai pun dizidenti de mare calibru unde chiar stam prost ,desi diaspora romaneasca a fost cea mai farimitata si cu vocea cea mia mic dintre ,iara, toate tarile foste comuniste,avem cea mai mare densitate de comunisti care brusc nu mai sunt comunisti si care toti vezi doamne erau dizidenti dar cu voce soptita pe la coluri.Ma rog poate ar trebui sa reformulam definitia cuvintului dizident ,asa una doar pentru limba si societatea romaneasca.Am petrecut lungi notpti de discutii la viata mea sau zile ,cum doriti,dar pot numara pe degetele la o mina persoanele care dupa una sau doua demonstratii sa isi fi schimbat opiniile dupa ale mele.Cele care imi imbratisau argumentele dupa 30 de minute le lasau deoparte dupa alte 30.
"Victoria" de la Calugareni si alte "monumente".
Dupa celebra batalie de la Calugareni, in care, stie orice elev, Miahi Viteazu a repurtat o mare victorie impotriva turcilor, ce s-a intamplat? Cartile de istorie o dau ametita. De fapt, a doua zi, Sinan Pasa, chiar fara cei 2 dinti pierduti, :) a ajuns la Bucuresti, a luat o serie de masuri, printre care transformarea bisericilor in moschei, etc. Sau Batalia de la Borodino; si francezii si rusii o dau ca o mare victorie a lor. Ce s-a intamplat de fapt? Kutuzov, obligat de intrigile de la curte, l-a infruntat pe Napoleon, intr-o batalie pe care el nu a dorit-o, a pierdut jumatate din oameni si s-a retras. Asa si cu "monumentele" pe care Adrian Marino le pune sub semnul intrebarii. Avem dreptul sa le discutam? Eu zic ca da. E bine sa lasam si pe mai departe in manualul de istorie - am zis "manual", nu carte - lectia cu victoria de la Calugareni, ca trebuie sa educam copiii in spirit patriotic, dar avem dreptul sa discutam despre ea.
Mituri
A urmarit cumva, Adrian Marino,prin demitizarea "monumentelor",sa-si cladeasca,post mortem, propriul mit al criticului infailibil ?
Teama
Lui dinescu incepe sa-i fie teama. Aprecierile lui murdare se datoreaza puterii(de decizie) pe care o are in CNSAS.Unde a fabricat sau a facut sa dispara multe dosare,celor care l-au incomodat pe el sau haita lui de nesatuli si hrapareti.L-am urmarit pe criticul Adrian Marino in dezbaterile transmise de la Cluj.Putine pt.ca prea le zicea la obiect.Era prea incomod pt.multi.Dar mai ales pt.cei mentionati de Ev.zilei.Un om prea lucid pt.vremurile noastre opace,prea curajos de sincer pt.vremurile noastre mincinoase,prea curat pt.murdaria romaneasca.DINESCULE PE LIMBA TA PIERI.GRABESTE-TE !Ne-am saturat de tine si ai tai.
Nimic mai adevarat
Noi suntem obisnuiti sa ridicam statui unora iar mai apoi sa ne inchinam cu veneratie lor, infierand in acelasi timp pe oricine ar trece nepasator prin preajma sau ar indrazni sa le priveasca cu simt critic. Adrian Marino nu face nimic altceva decat sa-si permita o observatie critica la adresa unora cu care banuiesc ca a interactionat. Sau nu. Oricum, citind aprecierea critica la adresa lui Dinescu, tind sa cred ca omul a stiut ce spune. Iar faptul ca nu a fost niciodata o "vedeta" de tv, faptul ca a hotarat publicarea cartii la 5 ani de la moartea sa, faptul ca nu a iesit in evidenta, nu a facut "scandal", ma face sa cred ca omul a spus adevarul. El nu mai are nimic de castigat prin asta, noi insa........Sunt sigur insa ca orgoliul nemasurat al romanului va taxa aceasta incercare: "Cum adica, ne-am raportat la niste mediocritati? Pai atunci noi ce suntem?" Intr-un sistem de valori rasturnat, ca al nostru, ne vom grabi sa-l infieram pe acela care indrazneste sa gandeasca altfel.
Sentinte
Rostind sentinte fara drept de apel (din moment ce nu l-au mai interesat replicile celor vizati),Marino a plecat trantind usa dupa el.
Adrian MARINO nu este singur(ul) !
Va fi altceva fata de ce s-a promovat/spus /livrat majoritatii in legatura cu Ei. Toti cei care indraznesc sa-i prezinte – pe Ei - asa cum au fost perceputi, au fost colaboratori ai securitatii ? Adrian MARINO a fost un CRITIC nu un pigmeu. Degeaba se bucura multi ca unii dintre cei care i-au 'citit" nu mai sunt in viata. Mai sunt si surprize.
Pentru Calin Hera
In centrul miscarii culturale de la Cluj, sub Ceasca, nu a fost Adrian Marino, cercetator solitar, refractar spiritului de echipa, ci Profesorul Mircea Zaciu, secundat de mai tinerii sai colegi Ion Pop, Ion Vartic, Marian Papahagi, mentorii exceptionalei reviste studentesti <<Echinox>>, puternica rivala napocana a <<Opiniei studentesti>> si <<Dialogului>>, omoloagele de la Iasi. <<Spiritul echinoxist>> li se datoreaza lor, nu lui Adrian Marino. Acesta din urma a jucat un rol important in conceperea si editarea unei publicatii bucurestene in franceza, pentru cercetatorii de nivel universitar, romani si europeni,<<Cahiers roumains d'etudes litteraires>>, foarte apreciata in strainatate,pina prin l990, dar nu de anvergura <<Secolului 20>>, facind insa mai putine concesii ideologice decit revista controversatului Dan Haulica. Etc...
CE RAMANE DUPA "ZGALTAIALA ?. SIMPLU RAMAN ADEVARATELE REPERE CULTURALE SI MORALE. REPERE CULTURALE IN AFARA SAU IN CONFLICT CU MORALA NU EXISTA!
Iata d-le Hera raspunsul unui "frustat". 1. "E bine, oare, sa fie zgaltaite, din cand in cand, reperele culturale ale unui popor?". Raspuns. ESTE OBLIGATORIU. Argument. Iesirea din aberatie ( morala comunista) si re/intrarea in normalitate ( morala crestina) obliga la acest demers. 2. "Ce poate zgaltai, cu adevarat aceasta elita "? Raspuns. Abdicarea de la normele morale (crestine) in schimbul unor privilegii si/sau demnitati. Argument. Cartea d-lui A.Marino argumenteaza in interiorul ei tocmai fracturarea dintre valoarea intrinseca a "operelor" si morala/normele morale ale unora dintre aceste "repere culturale". 3. " Ce ramane dupa zgaltaituri ?" Raspuns. Simplu d-le Hera, DUPA ZGALTAITURI RAMAN ADEVARATELE REPERE CULTURALE. Argument.VALOARE CULTURALA, CULTURA IN AFARA MORALEI POATE EXISTA LA RIGOARE, INSA, REPERE CULTURALE IN AFARA MORALEI CRESTINE ( singura de altfel) NICIODATA. AMEN.
E bine,e foarte bine....
....nu-mi pare rau decat de Dinescu-mare poet national,si intrnationel de mosie! La mai mare poetesule!
dinescu taci
cu ani buni in urma la un cenaclu dintr-un mic oras muncitoresc au sosit scriitori din Cluj, printre ei si Marino, dar nu cu ei, el era mult mai sus...spiritualitatea sa era coplesitoare...dinescule, taci sau cufunda-te singur in latrina superficialitatii tale, dospeste acolo ca e mai bine pentru toti....Adrian Marino era coplesitor prin spiritul sau, vast si profund si mai ales pentru faptul ca nu a dorit sa iasa dincolo de coperta cartilor pentru a face inutile valuri intr-o lume prea mica pentru masura sa intelectuala....ce importa dosarul lui dinescu depre Adrian Marino cind se fac si se desfac atittea mizerii...si mai ales cind se contrafac cu perfidie biografii de personaje mizerabile
De mortuis nihil nisi bene
Copiii, in nevinovatia lor, isi strigau la gradinita in lipsa de replica astfel:
"Cine zice ala e!"
Maturii, in vinovatia lor, au replici similare.
Cand nu au argumente sau contradovezi raspund unei "acuzatii" cu o "contraacuzatie".